Suntem perfecte ?!?

cats

“Da, suntem perfecte”. Am auzit-o pe Florentina Opriş, făcând aceasta afirmaţie aseară în cadrul evenimentului “Devino perfectă”. Ajuns la a 7-a ediţie, acesta are scopul de a te recunoaşte pe tine şi de a deveni ceea ce ai visat pentru tine şi cei dragi!

Într-adevăr, lucrurile pot fi perfecte depinde doar de cum le priveşti. Spre exemplu, atmosfera pe care Grand Hotel Continental ne-a oferit-o aseară, pentru mine a fost perfectă. Încă de la intrare, te învăluie un aer luxuriant şi numai de cât ai o stare pozitivă. Sus ne aştepta negreşit un bufet cu diverse gustări, şi evident gazda noastră. La început a fost o discuţie despre faptul că ne alegem singuri prietenii iar Florentina ne-a făcut cunoştinţă cu prietenii ei. Fiecare dintre ei specializati pe câte un domeniu, aceştia ne-au vorbit în parte despre iubirea de sine, nutriţie încredere şi psihogenealogie.

Mi-a plăcut ideea de feed-back de la final, când psihologul Adriana Petrescu, ne-a întrebat pe fiecare cu ce plecăm de la acest eveniment. Ei bine eu cred că lucrul cel mai important cu care am plecat este informaţia şi motivaţia. Am învatat că perfecţiunea se măsoară în imperfecţiuni şi doar prin ce alegem să facem în fiecare zi devenim imperfecte. Florentina spune că, ea şi-a transformat toate imperfecţiunile în calităţi. Ceea ce mă face să cred că este un exemplu bun de urmat.

În plus dacă vrei să reuşeşti ceea ce ti-ai propus, gândeşte-te la acel lucru în fiecare dimineaţă iar în cele din urma îl vei realiza. Şi pentru că ni s-a vorbit despre nutriţie şi importanta peştelui şi a altor produse, în alimentaţie. Cei de la Ocean Fish ne-au oferit câteva preparate delicioase. A, am aflat de asemenea că ieri a fost ziua îmbrăţişării. Nu uitaţi că un adult are nevoie de 4 îmbrăţişări pe zi iar un copil de 20. So, free hugs for everyone XoXo

large (2)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s